Femeie de 100 de ani din Neamț, vaccinată cu doza trei anti-COVID: „Ce m-a ţinut în viaţă a fost încrederea în medici”

Femeie de 100 de ani din Neamț, vaccinată cu doza trei anti-COVID: „Ce m-a ţinut în viaţă a fost încrederea în medici”
Femeie de 100 de ani din Neamț, vaccinată cu doza trei anti-COVID / Sursa foto: Prefectura Neamt
Publicat: 23/11/2021, 22:57

O femeie în vârstă de 100 ani din Piatra-Neamţ, şi-a făcut, marţi, doza booster de vaccin împotriva COVID-19.

Potrivit Prefecturii Neamţ, vaccinarea s-a realizat la domiciliul femeii după ce aceasta a solicitat prezenţa unei echipe medicale.

„De-a lungul vieţii am fost o persoană bolnăvicioasă, am avut meningită pe vremea când antibioticele erau rare, am avut hepatită, am suferit cu rinichii şi de peste 20 de ani am o bronşită cronică obstructivă.

Dar ceea ce m-a ţinut în viaţă a fost încrederea în medici şi medicamente. La vârsta noastră sunt foarte importante şi necesare. M-am vaccinat pentru că vreau să mă păzesc singură de boala.

Nu prea ştiu ce fac alţii, nu pot controla ce vor sau nu, ce fac sau nu. Aşa că fiecare îşi are grija lui”, a spus Maria Pantazi.

Prefectul George Lazăr a fost la domiciliul acesteia şi a felicitat-o pentru faptul că şi-a făcut doza booster.

„Pentru dânsa, vaccinul ţine de normalitate. Aşa că astăzi, în urma solicitării pe care a făcut-o, doamna Maria Pantazi a primit doza booster a vaccinului anti-COVID.

Îmi doresc ca în comunitatea noastră să existe mai mulţi oameni care să se gândească, în primul rând, la sănătatea lor. Să înţeleagă că efectele trecerii prin boală pot fi unele grave, că pot rămâne cu sechele. Să înţeleagă că cea mai uşoară formă de protecţie este vaccinul”, a declarat prefectul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi